EXPLOATAREA CULTURALĂ PETRILA

   Fosta Exploatarea Minieră Petrila, în prezent Exploatarea Culturală Petrila, a făcut parte, încă din anul 1859, din circuitul activităților legate de extracția cărbunelui, fiind una dintre primele exploatări deschise și singura păstrată din acea perioadă.

   În anul 2022, Ansamblul Istoric Mina Petrila a intrat în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara. Autoritatea administrației publice locale a achiziționat mai multe imobile înscrise pe Lista Monumentelor Istorice din România situate în perimetrul fostei Exploatări Miniere Petrila, cu scopul introducerii acestora în circuitul turistic, după modelul altor exploatări miniere închise treptat din Europa.

   Mina Petrila, cândva cea mai modernă și complexă mină de cărbune din arealul Văii Jiului, a fost înființată în anul 1859. Declarată cea mai adâncă mină din Valea Jiului, cu galerii care coboară până la 1.000 de metri sub pământ, exploatarea minieră a fost închisă în anul 2015, în data de 30 octombrie 2015 fiind extrasă ultima tonă de cărbune.

   Ansamblul Istoric Mina Petrila include o suprafață de 162.277 metri pătrați de teren şi aproximativ 30 de clădiri, dintre care unele au fost clasate în Lista Monumentelor Istorice din România:

• Mina Deak
• Clădirea compresoarelor vechi și termocentrala cu coșul de fum
• Atelierele mecanice
• Puțul nou cu schip
• Puțul centru (turnul și hala)
• Preparația veche

   În prezent, Consiliul Județean Hunedoara desfășoară aici „ofensiva culturală”, prin care organizează periodic evenimente pentru punerea în valoare a patrimoniului industrial construit, în paralel cu activitățile de conservare și aplicațiile pentru finanțarea proiectelor de restaurare și reconversie funcțională. Un exemplu în acest sens este Festivalul “Opera Nights”. În vara anului 2023, în premieră, câteva sute de spectatori melomani din Valea Jiului și nu numai s-au bucurat de cantata „Carmina Burana”, celebra compoziție a lui Carl Orff. Spectacolul a fost pus în scenă la Exploatarea Culturală Petrila de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Reprezentația din cadrul festivalului de operă a așezat orașul Petrila și exploatarea de aici pe harta culturală a României. Spectacolul a fost îmbogățit de un show cu lasere, care a completat vizual dramatismul locației. Participarea numeroasă este un semn clar că ofensiva culturală de promovare a județului Hunedoara dă roade.